Random L

This slideshow requires JavaScript.

Caut oameni

Incerc sa gasesc oameni, nu masinarii. Oameni care nu au diploma de facultate pentru ca asa trebuie, vreau oamenii cu CV-ul subtire, vreau oameni cu prieteni putini (dar de incredere), caut oameni care isi cauta un hobby nou in fiecare an. Gasesc un om care sa aiba mintea libera? Caut si o persoana care atunci cand spun ca am nevoie de ajutor, raspunul ei sa nu fie “da, bine si proiectul despre care discutam mai devreme?”.

Ooo si mai am nevoie de oameni care sa stie sinonime si care este limita cerului. Vreau sa cunosc fiinte care stiu sa faca poze si au mintea deschisa la nou. As mai vrea si niste cititori.

Cunosti oameni ca astia?

Am o prietena care imi vorbea de ei: “Rare human beings… Odd… when my mom says it, I completely do not like it. But there is a friend I have. I am amazed at how he sees things. He is also really talented. The way he talks, don’t put you down. Now that is something I can learn. The world would be a better place with people like him. I’ve met around 3-4 like him. They are really rare human beings. My fear is when they get angry. They rarely are, but when they do….”

Si eu sunt om. Am slabiciuni, fac greseli si am experientat tristetea; dar am invatat din toate lucrurile astea ca sa devin o persoana mai buna, altii de ce stagiaza?

Himawari

Festivalul japonez “Himawari” este de fiecare data distractiv!! Desi am inteles la fel de multe ca prima oara, adica mai nimic, m-am distrat mult, cu intrebari existentiale, cu haiku sau cu rentama (in special cu ultima). Poze:

primul pas: “nu ai nume, nu existi!”

al 2lea pas: ceai verde-degustare

pasul al 3lea: “baieti niponi, zici?”

pasul al 4lea: haiku cu premii

al 5-lea pas: rentama- mai greu decat pare

Glumesc!

pasul 6: “Ne luptam, dupa ce mai radem!”

Concluzia: se mai face si la vara Himawari?

Dezamagire

Incerc sa-mi traiesc viata astfel incat sa nu regret ceva si dupa cateva intrebari gen “ce regreti cel mai mult, pana acum?” venita de la consilierul scolii, mi-am dat seama ca nu sunt prea multe; mai apoi mi-am dat seama ca este un lucru: sa dezamagesc pe cineva.

Asta e cel mai mare regret al meu. De fiecare data cand imi dau seama ca dezamagesc pe cineva, ma simt incapabila sa-mi cer scuze, parca a cazut cerul peste mine. Dezamagirea nu consta in vreo actiune grava, e o parere diferita sau o vorba care nu trebuia sa fie auzita. Imi dau seama ca printr-o vorba spusa aiurea, o persoana isi poate schimba complet parerea despre tine si nu-mi place sa fiu judecata pe o singura vorba, dar e mai usor sa judeci.

Nu-mi place sa dezamagesc pe cineva, pentru ca atunci cand cineva ma dezamageste pe mine, aleg sa-l indepartez, sa nu-l mai vad, fara o a 2a sansa. Si ma enervez pe mine ca am lasat o persoana sa ma dezamageasca, ca a avut atata influenta asupra mea, incat sa ma afecteze atat de tare.

Acum, cu aproximativ 12h inaintea incepereii celui d-al 2lea semestru de 6 luni de scoala, incerc sa gandesc optimist si sa nu dezamagesc prea multe persoane.


Pledoarie pentru Moș Crăciun

Acum mai bine de un secol, pentru că a vrut să afle adevărul despre Moș Crăciun, o fetiță din New York, Virginia O’Hanlon, a trimis o scrisoare ziarului The New York Sun, în care spunea: „Am opt ani și unii dintre prietenii mei spun că Moș Crăciun nu există. Tata zice că tot ce se scrie în Sun este adevărat. Spuneți-mi, vă rog, Moș Crăciun există?“. Redactorul-șef a considerat că epistola micuței merită un răspuns serios, așa că i-a încredințat această sarcină unui editorialist cu experiență, Francis Church, iar răspunsul lui a apărut chiar pe prima pagină a cotidianului, în ziua de 21 septembrie 1897.